Fără strategii elaborate și fără campanii sofisticate de imagine, o mobilizare pornită din Fălticeni a reușit ceva ce, de regulă, pare imposibil: 2,3 milioane de dolari strânși în 8 zile și jumătate pentru salvarea unei vieți. Campania umanitară pentru Andreea Anița, tânăra diagnosticată cu sarcom sinovial, s-a încheiat cu succes, oferindu-i acces la un tratament inovator în Statele Unite.
Inițiativa preotului Alexandru Lungu și a polițistului brașovean Daniel Ceclan a pornit de la o decizie luată în regim de urgență, după ce Memorial Sloan Kettering Cancer Center din New York a comunicat costurile tratamentului. De aici, lucrurile au evoluat rapid, într-un ritm care a depășit orice așteptări. Fălticeniul a devenit, pentru câteva zile, un centru al solidarității, iar valul s-a extins la nivel județean, național și dincolo de granițe.
Povestea Andreei nu este una recentă. De peste un deceniu, lupta cu boala s-a purtat în liniște, între tratamente, școală, muzică și desen, până în momentul în care opțiunile s-au epuizat. Terapia TECELRA, o premieră mondială pentru acest tip de cancer, a schimbat însă datele problemei.
Dincolo de cifre și proceduri medicale, rămâne un fapt simplu: o comunitate mică a demonstrat că solidaritatea poate funcționa, atunci când nu rămâne doar un concept frumos.








Lasă un comentariu