Taxa de salubritate rămâne un subiect fierbinte la Fălticeni, mai ales după schimbarea operatorului de la Goscom la Diasil, în a doua jumătate a anului trecut. Deși suma în sine este mai mică decât vechiul tarif, modul de aplicare a transformat un serviciu public într-o obligație fiscală cu interpretare largă.
Astăzi nu mai vorbim despre plata gunoiului în funcție de utilizare, ci despre o taxă datorată pentru simplul fapt că deții o proprietate în municipiu. Locuiești sau nu în Fălticeni, produci sau nu deșeuri, regula este aceeași. Mai mult, taxa se plătește pentru fiecare imobil în parte, detaliu care a amplificat nemulțumirile.
În mediul online a apărut deja o reacție organizată: o petiție publică prin care se cere modificarea regulamentului local de salubrizare. Inițiatorii – în mare parte fălticeneni plecați la muncă în străinătate – reclamă situația locuințelor nelocuite, taxate integral deși nu generează deșeuri. Solicitările vizează exceptarea imobilelor neutilizate, taxarea în funcție de volumul real și o dezbatere publică în Consiliul Local.
Petiția nu contestă necesitatea serviciului, ci logica aplicării lui. Rămâne de văzut dacă administrația va trata demersul ca pe un semnal civic sau doar ca pe un inconvenient de sezon.







Lasă un comentariu